Cap.VI- TERRA IN PLIN PROCES DE GLOBALIZARE PE TEMELIILE UNEI DEMOCRATII AUTENTICE
„Nu va temeti nici-odata de umbre. Ele arata doar ca, pe aproape, exista si lumina”.
Gary Sinise
Cu mii de ani in urma omenirea ratacea in beznele unei lumi inconstiente de rostul existentei sale pe aceasta planeta,mai mult chiar oamenii inca nu aveau simtul apartenentei si al solidaritaii la o categorie de fiinte distincta,superioara celorlalte de pe pamant. Pe atunci oamenii, in semisalbaticia lor, nu cunosteau alte preocupari decat pentru asigurarea hrannei si adapostului de pe o zi pe alta, obtinute, se intelege, prin dreptul celui mai puternic. In vremurile acelea, nu se putea vorbi de existenta unei gandiri prospective sau de un simt al responsabilitati fata de colectivitatea de origine.Aparitia treptata a primelor raze de lumina, mediate de geniile gandirii umane, respectiv de religiile adaptate gandirii rationale, au determinat iesirea din beznele acelui intunerec, pasii urmatori purtandu-ne intr-o alta lume , ”o lume a umbrelor si luminilor”. Acesta –i stadiul in care ne gasim si astazi, superior celui din care am evadat dar departe de cel la care trebuie sa ajungem.
Marile „restante” ale omenirii de-alungul ultimelor secole tin de capitolul „constiintei”, fara depasirea carora este exclusa posibilitatea edificarii unei lumi doar a luminilor! Stiind, prin urmare, care sunt acele restante si constientizind la nivel global depasirea lor, practic se inlatura orice obstacol din calea realizarii acelei lumi a luminilor. Va fi cu siguranta aceeasi lume preconizata atat de futurologi cat si de slujitorii bisericilor, singura deosebire find doar aceea a cailor pe care se va merge acolo. Calea „constiintei” sau calea „credintei”? Nu este exclus ca ambele cai sa fie la fel de necesare si valoroase, totdeauna, cu rol de complementaritate.
Am apelat la acest scurt argument pentru a facilita intelegerea procesului de „globalizare”, proces la capatul caruia destinul omenirii va cunoaste suprema inplinire.
Globalizarea nu trebuie asemuita sau confundata cu atatea multe alte formule la moda, care dupa trecerea anilor lumea le abandoneaza, aidoma unei inbracaminti demodate.
In opina mea, globalizarea reprezinta un proces obiectiv al dezvoltarii umanitatii, inceput cu mult timp in urma, odata cu aparitia omului, dar constientizat abia in secolul al XX-lea. Metaforic vorbind, globalizarea este singura sursa de lumini ce ne calauzesc spre un viitor lipsit de umbre. Dar intrucat omenirea, dea-lungul istoriei, a trecut prin atatea si atatea dezamagiri si experiente din cele mai triste, este firesc ca la aparitia unui nou curent, indiferent de scopurile declarate, primele reactii ale oamenilor sa fie cele de prudenta, de neincredere si nu de putine ori de respingere. Aceasta situatie n-a putut fi evitata nici de procesul aproape generalizat al globalizarii. Ideile noi, de regula inspaimanta pe multi oameni, cele vechi, conservatoare ii tin inca multa vreme in captivitate.
Cum insa procesul globalizarii este de natura obiectiva urmandu-si drumul independent de ce cred sau vor oamenii, se ajunge la o contradictie intre materializarea practica a procesului globalizarii si gandirea umana mai putin mobila, adeseori chiar potrivnica . Iata-ne din nou in fata unei stari sensibile, tensionate, dar nici-odata exploziva.
Si atunci putem spune ca procesul in sine al globalzari nu presupune nicidecum confruntari sangeroase. El este un proces prin excelenta pasnic. In aceasta situatie favorabila o singura, dar esentiala, conditie mai lipseste ca mondializarea sa-si poata duce la bun sfarsit opera- constientizarea de catre om a globalizarii ca proces in slujba omului. Cine oare s-ar opune, de exemplu, ca toti oamenii, indiferent de locatia pe acest Pamant, din emisfera de nord sau de sud, de est sau de vest, sa beneficieze de aceleasi cuceriri ale civilizatiei umane? Nu acesta este chiar visul de aur al omenirii?
Pentru a intelege corect globalizarea si a preveni orice confuzie, nu-i deajuns sa stim doar” ce este” acest proces, mai trebue sa stim si „ce nu este”!
Stim sigur ca „globalizarea” nu este vre-o ideologie sau vre-o doctrina, apartinand unei clase sau vreunui alt grup social, national, rasial, religios sau de alta natura. Ea este o ampla miscare, o tendinta generala si obiectiva a oamenilor, indiferent de originea lor, de a prolifera la scara planetara, (aidoma unor fenomene fizice: „extensia gazelor in spatiile vidate sau comportarea lichidelor in circuitul vaselor comunicante”) tot ce a dat mai bun omenirea in decursul existentei ei milenare. Ori, intre aceaste realitati si cea-ce spun opozantii globalizarii este o mare diferenta. Exploatand starea de dezamagire si apatie a popoarelor, dupa esecul comunismului, propaganda anti-globalism prezinta acest proces ca fiind o tentativa mascata a marilor puteri pentru reimpartirea lumii, sau ca globalismul ar insemna doar o confruntare mai ampla nu intre marile puteri ci intre principalele civilizatii din lume: Americana.Europeana sau Asiatica, urmarind acelas scop, suprematia la nivel mondial .
Vom observa aici doua insusiri, poate dintre cele mai subtile ale fenomenului: ”Globalizarea” nu este o noutate! Ca proces el exista de la inceputurile istoriei omenirii; deci el nu poate fi comparat cu alte miscari sau experiente, istoric-turbulente, din fericire si trecatoare, -fascismul, comunismul sau alte anomalii din trecutul umanitatii. Globalizarea a fost si este „o constanta” a progresului uman, din toate epocile parcurse pana acum. Aparenta de „noutate” este data doar de constientizarea mult mai tarzie a procesului propiu zis, acum 30-40 de ani.
Totodata, un studiu atent al fenomenului ne dezvalue existenta unei interconditionari dintre doi factori, in baza careia rezulta o dinamica, mai mica sau mai mare, a procesului globalizarii. Primul factor este de natura obiectiva- „nivelul dezvoltarii tehnico- materiale din societate si gradul de proliferare geografice al creatiilor ei”; Cel de al doilea factor este de natura subiectiva- „nivelul democratiei din viata politica a popoarelor si capacitatea manageriala a politicului de a fi in pas cu cerintele dezvoltarii umane”. Este de prisos a mai incerca sa demonstram cum, sub actiunea inter-determinista, pozitiva sau negativa, a celor doi factori, procesul globalizarii a cunoscut cand perioade favorabile, cand perioade nefavorabile. Studierea, epoca cu epoca, a acestui „tandem” si consecintelor avute, ne-ar pune, probabil, in fata unei alte istorii a omenirii (sau a uneia paralele) mai realista, mai protejata de patima ideilor nationaliste, rasiste, religioase, etc. Adevarul, mai ales adevarul istoric, desi este acelas pentru toata lumea, apare mai intodeauna diferit. Doua sunt cauzele principale: varietatea intereselor celor ce apreciaza evenimentele si orizontul, respectiv lumina la care se cerceteaza acestea. „Cea-ce este adevarat la lumina opaitului, nu este intodeaun adevarat la lumina Soarelui” spunea filozoful francez J.Joubert. Si atunci se mai mira oare cineva ca pentru acelas eveniment sau fenomen ni se ofera o varietatea larga de „adevaruri”? Iata un motiv in plus pentru a ne uita mai bine in ochii celor ce se joaca cu „adevarurile istorice”.
In speranta ca cititorul s-a identificat, de- acum, asupra a ce este si ce nu este globalizarea, in continuare, sa-mi fie permis a cita in sprijinul celor mai sus expuse, cateva opinii din literatura de profil internationala. Personalitati de marca ai gandirii futurologice, in incercarea de a defini globalismul au surprins extrem de sugestiv diferitele laturi ale acestui proces. Jean Frankois Liotard *in cartea sa „Post Modernismul” spunea: ”Intr-un fel, posibilitatea unei singure societati umane mondiale a existat dintodeauna, din timpul lui Homo Sapiens, insa ocazia nu a aparut decat acum. Lumea a devenit in aspectele importante un singur sistem social. Legaturile sociale, economice si politice care traverseaza granitele dintre state, conditioneaza in mod decisiv soarta celor ce traesc in ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependenta crescanda a societatii, este acela de „globalizare”.
La intrebarea ce reprezinta globalizarea oamenii de stiinta raspund:
-Elmar Altvater- „Procesul de surmontare al granitelor aparut de- lungul istoriei. El devine astfel sinonim cu eroziunea suveranitatii statelor nationale si se infatiseaza ca o detasare a economiei de piata fata de normele morale si legaturilor institutionalizate dintre societati”.
-Anthony Giddens- „Intensificarea relatiilor sociale de pretitundeni, prin intermediul carora oameni aflati la mare distanta ajung sa se interconecteze, astfel incat evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese ce se deruleaza la mii de kilometri.”
-Ulrich Menzel- ”Intensificarea cantitativa si calitativa a tranzactiilor ce depasesc limitarea impusa de granite, concomitent cu expansiunea spatiala a acestora.”
-Schumann Martin- ”Descatusarea puterilor pietii mondiale si slabirea puterii economice a statului.”
Exemplele, evident, pot continua., ele exprimand in fond acelas continut in formule diferite sau putin nuantate. Esential este ca, in majoritatea lucrarilor consacrate „globalizarii”, in pofida unor momente mai dificile din istoria omenirii, se recunoaste caracterul pozitiv, benefic al acestui proces. El actioneaza se pare si ca un veritabil filtru, respingand tot ce se dovedeste a fi un balast pentru societate sau, si mai grav, a avea un caracter antiuman, cum de pilda au fost regimurile fasciste si comuniste din secolul trecut.
Ajuns la stadiul secolului XXI, procesul globalizarii a atins un grad avansat de maturitate. El nu se mai aseamana cu cel din mileniile trecute. De aceasta realitate ne vom putea da seama, doar patrunzand in intimitatea acestui proces in desfasurarea lui contemporana.
In literatura de specialitate ni se vorbeste insistent de sase dimensiuni principale ale Globalizarii, fara de care nu vom intelege complexitatea si ireversibilitatea acestui proces. Fara a insista asupra detaliilor, foarte pe scurt le voi prezenta si eu in cele ce urmeaza:
I)-Globalizarea, privita ca interdependenta a dezvoltarii socio-umane la nivel mondial.
Prin aceasta dimensiune se demonstreaza cum in cadrul globalizarii interdependenta evenimentelor, in expansiunea lor spatial-geografica, intra in competitie pe baza de complementaritate cu alternativele dezvoltarii propiu zise, la nivel mondial. In aceste conditii comportamentul si activitatea oamenilor dintr-o anumita zona a pamantului se va resimti in toate zonele. Faptul de a exista, in perspectiva, „o singura lume” creiaza probleme cu totul noi. In primul rand, solutiile partiale sau izolate nu vor avea efectul la nivel global necesar. De exemplu, problema poluarii, a crizei surselor energetice, a prevenirii dezastrelor naturale etc. devin din ce in ce mai greu de rezolvat la nivel planetar prin masuri izolate,locale.
II)-Globalizarea privita ca expansiune a dominatiei si dependentei.
Iata pretul cerut popoarelor si natiunilor pentru „ favoarea” de a face parte din marea familie a Terrei. Este si motivul pentru care, in lume exista deja un puternic front anti-globalism. Dar, privind in perspectiva fenomenul mondializarii, ne intrebam, reprezinta aceasta o pozitie istoric justificata? Sa ne amitim de procesul inchegarii popoarelor si apoi a natiunilor. Ar fi fost oare posibil ca gintile si triburile (care au intrat in componenta popoarelor) sa se opuna acelui proces? Este inutil sa mai discutam; impotriva legilor obiective, „chiar si zeii lupta degeaba”! Astfel cred ca trebuie analizate si fenomenele din perspectiva globalizarii. Evident, in acest proces, renuntarea la independenta se produce treptat, odata cu intronarea unei democratii autentice, garanta a drepturiloe nediscriminatorii a popoarelor.
III)-Globalizarea, privita ca proces de omogenizare a lumii.
Aceasta dimensiune a procesului ne demonstreaza necesitatea obiectiva ca lumea mondializata sa traiasca dupa aceleas „standarde generalizate”, ceace implica standardizarea atat a culturii materiale cat si a celei non-materiale. In acest sens ne sunt bine cunoscute, de pilda, retelele marilor magazine, retelele hoteliere, ale aeroporturilor, transporturilor pe cai ferate si rutiere, serviciilor turistice, etc. Fireste, critici virulente intalnim si pe aceasta tema. Multi considera ca omogenizarea obliga la uniformizarea (standardizarea ) insasi a omului, a individului, consecinta, daca ar fi adevarata, sigur ar fi respinsa in unanimitate. In realitate lucrurile stau cu totul altfel. Standardele de care am amintit sunt dintre cele mai performante, stabilite prin conventii la cele mai inalte nivele tehnic- profesionale. Daca omul, prin marea lui capacitate de adaptare si de participare la perfectionarea standardelor mentionate, poate fi considerata un succes si nu o sablonizare sau robotizare a omului.
Standarde non-materiale, recunoscute pe plan mondial sunt si cele referitoare la folosirea aceleiasi limbi de circulatie internationala, a unor principii si reguli de contact dintre popoarele si natiunile ce alcatuesc noua comuniune globala.
IV)-Globalizarea privita ca intreg (insumare ) al tuturor diversitatilor teritoriale de pe Terra.
Termenul ne este cunoscut inca din vremurile regimurilor comuniste: „unitate in diversitate”, ceace vroia sa ni se spuna ca in pofida diversitatii vietii din fiecare tara, unitatea lagarului socialist era intru-totul posibila. In cadrul procesului globalizarii problema este mult mai complexa. Relatia dintre „diversitatile locale” si ansamblul acestora la nivel global nu se reduce doar „la acceptare”; mai trebuie sa raspunda favorabil la toate interconexiunile cu ansamblu global.
Mai simplu spus, globalismul accepta diversitatea teritoriala limitata; cu o conditie ca acestea sa fie deschise celorlalte, respectiv ansmblului global.
In finalul procesului globalizarii si dupa ce societatea mondiala se va fi maturizat, vom constata ca trasaturile locale vor fi aceleasi cu cele mondiale. Ne vom afla in situatia in care intreaga lume se va regasi in fiecare localitate si, in acelasi timp fiecare localitate, regiune sau natiune se vor regasi pe intreaga planeta.
V)-Globalizarea privita ca unificare a discontinuitatilor timpului, practic disparand diferentele de fus oral in operatiunile de interes global.
Mai simplu spus serviciile institutiilor de talie mondiala se supun unui alt timp, un timp „comprimat”, ”sincron”, „simultan”. De exemplu, pietele bursiere, aeroporturile internationale, industra hoteliera, centralele de informatii etc, toate lucreaza non-stop la „timpul mondial”. Iata impactul globalizarii si in domeniul gestionarii timpului mondial.
VI)-Globalizarea privita ca sursa de tensiuni si conflicte
Desi procesul globalizarii, proces obiectiv, nu presupune inevitabil conflicte si varsare de sange, urmare insa a factorului subiectiv, inclinat uneori spre politici aventuriste, lipsite de orizont, in lume se produc inca unele conflicte sangeroase. Interventiile militare din Yugoslavia si Irak dela sfarsitul sec.XX si inceputul sec XXI sunt concludente in acest sens. De retinut faptul ca nu toate conflictele de pe Terra au ca sursa globalizarea ci numai acelea generate de blocarea proliferarii unor valori la nivel regional, sau acele conflicte generate de amenintarea infaptuirilor globalizarii.
In contextul evenimentelor din perioada post –Razboiului Rece, Statele Unite, ramasa singura mare putere a lumii si-a asumat responsabilitatea rezolvarii obstacolelor din calea globalizarii. Unii spun ca a facut-o bine, altii ca a facut-o rau. Istoria este singura care poate judeca si stabili adevarul. Criticii contemporani ai S.U.A. insa sunt unanim a spune ca, aidoma tuturor marilor puteri din istorie, SUA, in momentele cand nu te astepti „binele il face rau iar raul il face bine”! Din fericire istoria nu se opreste aici, ea isi continua neabatut drumul sau spre „globalizare „destin inevitabil al umanitatii”.
Incheind aici succinta mea prezentare a dimensiunilor, sub care ni se face cunoscuta esenta procesului globalizarii, firesc ajungem la cea mai importanta si sensibila latura a acesteia- „guvernarea mondiala”,
respectiv „global-governance”, potrivit denumirii din limba engleza.
Spunem ca realizarea unei „ guvernari la nivel planetar” este cea mai complexa problema a globalizarii, deoarece aceasta se afla in puterea factorului subiectiv al procesului, depinzand, nu de extensia sau integrarea efectiva a lumii in cadrul globalizarii, ci de nivelul de intelegere al oamenilor a necesitatii unei guvernari unitare si democratice. Astazi insa tot mai multi oameni sunt convinsi de faptul ca problemele mari,de interes mondial, nu pot sa fie rezolvate decat de un for decizional mondial, de un guvern global.
Ajungem, pe baza a numeroase motive reale la concluzia obiectiva ca o guvernare la nivel mondial va deveni cu timpul nu numai necesara dar si inevitabila.
Evident, esenta problemei este aceia ca guvernarea la nivel mondial sa reprezinte intereseele tuturor oamenilor, indiferent de origini: nationale, culturale, convingeri filozofice si religioase. Prin urmare retinem ca obiectivele de principiu ale guvernarii mondiale sunt cunoscute, dar mai putin cunoscute sunt formele ce le vor avea aceste guverne,modalitatile prin care ele se pot legitima in fata umanitatii. Formele sunt, evident, numeroase si este de asteptat ca se va apela la acele modele care asigura cea mai larga democratie, dorita de populatiile planetei.
Schimbari calitativ- radicale vor avea loc si in peisajul politicii globale. Probabil ca insasi partidele isi vor reconsidera politicile la noile conditii: disparitia „luptei dintre clase”, sau disparitia conflictelor generate de interese nationale opuse. In absenta unor astfel de contradictii, care au insotit omenirea mii de ani, partidele politice se vor afla in fata unei alternative: se vor adapta noilor conditii sau vor pieri. Nu vad cum un partid ce pretinde a lupta pentru interesele unei clase sociale sau ale unei natiuni si-ar putea continua activitatea cu aceleasi programe, in absenta claselor sociale si a natiunilor. Mai probabil ca in programele viitoarelor partide post globalizare se vor afla obiective de interes zonal, continental si nu in ultimul rand al intereselor pe tema iesirii omului in cosmos. Alte confruntari politice pot avea ca tema prioritatile ce trebue avute in vedere in domeniile educatiei, culturii, stiintei si tehnologiei etc.
Incheind capitolul de fata, nu pot sa nu remarc inca odata, importanta capitala a constientizarii procesului globalizarii. Ea echivaleaza cu redescoerirea dupa milenii de ani traiti in ceturile ratacirii, a drumului pierdut. Sansele salvarii omenirii au renascut. Acum ne este clar ca nu fascismul sau comunismul puteau satisface aspiratiile omenirii, ci „globalizarea”, proces ce se manifesta statornic ca o legitate. Dificultati de intelegere, desigur exsta. Multi oameni mai ales politicieni sunt speriati de ideile noi ale globalizarii. Aici se potriveste cugetarea unuia din ilustrii ganditori ai lumii C.D Jackson, care spunea: ”Ideile cu adevarat mari, pe langa aripi care le poarta la inaltime, mai au nevoie si de un tren de aterizare capabil sa le aduca pe pamant”.
In optimismul meu cred ca acele momente au sosit. Nu se poate ignora faptul ca tot mai multi oameni sunt cuceriti de ideile globalizari, implicandu-se activ in acest proces evolutiv al istoriei umanitatii.
